Despre Little Vines

VIZIUNEA NOASTRA

Am inceput aceasta gradinita in 2005, dupa o viziune pe care credem ca Dumnezeu ne-a dat-o in 1998. Am inceput cu 3 copii iar Dumnezeu a multiplicat acest numar astfel incat in 2012/2013 aveam 49 copii.

Structura gradinitei a fost una traditionala cu cele patru grupe: mica, mijlocie, mare si pregatitoare. Dupa introducerea clasei 0 de catre Guvern, numarul de copii a scazut drastic, dar acum suntem din nou in urcare.

Am inceput Septembrie 2013 cu 18 copii iar in prezent avem 37 de copii si altii inscrisi deja pe liste pentru 2015/2016

 

SCOPUL NOSTRU

Sa-i ajutam pe copii sa devina tineri cu valori morale, autentice; cu frica de Dumnezeu, respect pentru cei din jur si pentru cei care detin autoritatea.
Noi credem ca imprimarea acestor principii biblice in vietile lor trebuie inceputa cat mai devreme astfel incat, cand vor fi mari, sa se ghideze dupa ele.

 

PARTICULARITATEA NOASTRA

PREDAREA SE FACE IN LIMBA ENGLEZA 
In mod evident, cei mici au nevoie de mai mult ajutor la inceput, pana deprind primele notiuni in limba engleza. Predarea se face in stil britanic, intr-o maniera foarte practica, cu multe materiale ajutatoare specifice varstei. In paralel, pregatirea se va face si in limba romana pentru cei care se pregatesc de scoala si trebuie sa fie pregatiti din punct de vedere pedagogic pentru sistemul de invatamant romanesc.

Noi ii iubim pe copii, ne rugam zilnic pentru ei si familiile lor si vrem sa se bucure de o copilarie fericita, atat cat depinde de noi. De asemenea, dorim ca toti copiii nostri sa mearga la scoala cu principiile valoroase insusite inca din copilarie.

Ne pasa de parintii copiilor. Fiecare parinte este important pentru noi la fel ca si copilul lor; este un privilegiu pentru noi sa ne incredinteze copilul lor.

Asiguram un mediu cald si linistit in care sa vina copiii si sa se simta in largul lor. Ne rugam ca aceasta pace sa-i invadeze pe parinti si bunici atunci cand intra in gradinita noastra.

Ne dorim o comunicare cat mai eficienta cu parintii si suntem deschisi la sugestii din partea lor pentru a imbunatati buna functionare a sistemului.